Motto:

,,Este timpul să atragem atenţiunea celor ce se ocupă cu sistematizarea oraşului, ori cu înfrumuseţarea lui, ca în noile tendinţe de continui prefaceri, să ocrotească vechile noastre monumente de cari sunt strâns legate istoria, arta şi credinţa strămoşească."

I.D. Trajanescu, Mitropolia din Bucureşti, 1913.


Deţinătoarea unei bogate arhive unice la nivel naţional, Institutul Naţional al Patrimoniului s-a implicat în organizarea unor expoziţii şi mese rotunde, pentru a scoate la lumină, atât pentru specialişti cât şi publicului larg, personalitatea unor adevăraţi profesionişti ce au făcut cinste domeniului restaurării monumentelor istorice.
Manifestările dedicate arhitectului Horia Teodoru s-au bucurat de o mare apreciere, ceea ce a determinat echipa proiectului să se ocupe în acest an de o altă personalitate: arhitectul I.D. Trajanescu, întrucât în 2015 aniversăm o cifră rotundă - 140 de ani de la naştere.
Personalitate complexă, I.D. Trajanescu a făcut parte dintre primii arhitecţi ai Serviciului Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice alături de Nicolae Ghika-Budeşti şi G.G. Lupu.
Deşi a lucrat o periadă relativ scurtă (1908 - 1923), arhiva Institutului Naţional al Patrimoniului păstrează o serie de mărturii - document, unele inedite referitoare la activitatea marelui arhitect. Este o perioadă de pionierat, o perioadă plină de efervescenţă în care adevăraţii profesionişti căutau soluţii concrete pentru conservarea şi salvarea monumentelor istorice din România. Se demonstra concret faptul că ţara noastră deţinea oameni capabili, bine pregătiţi, gata să aplice cele mai noi metode în domeniu, dar să aplice şi măsuri ce ţin de specificul naţional.
Să nu uităm că Ion D. Trajanescu a fost un discipol al altui mare arhitect, Ion Mincu, întemeietorul stilului neoromânesc. Nu întâmplător, în anul 1913, acesta îi dedică maestrului şi mentorului său unul din volumele sale ( Ion Mincu trecuse în nefiinţă în anul 1912):
,,Memoriei maestrului meu - Arhitectul Ion Mincu - adâncă admiraţie şi recunoştinţă. Aceluia care cercetând monumentele strămoşeşti, a reînviat arta trecutului chemând-o spre o nouă viaţă".
Împreună vom păşi pe urmele unui arhitect, dar şi a unor monumente consacrate: Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Brâncoveni, Patriarhia ( Mitropolia), Schitul Sărăcineşti, Surpatele, Mănăstirea Todireşti - Burdujeni (Suceava), Biserica Sfinţi - Bucureşti.
În cadrul fondului arhivistic al Comisiunii Monumentelor Istorice am descoperit memorii, referate, note, antemăsurători, devize, corespondenţă, ordine de şantier, condiţii speciale şi norme. Acestea sunt prezente în dosarele monumentelor istorice de care s-a ocupat I.D. Trajanescu.
Misiunea echipei proiectului a fost una complexă, presupunând cercetarea, digitizarea şi repertorierea documentelor referitoare la activitatea marelui restaurator.
Proiectul îşi propune să contribuie la sporirea interesului, atât a publicului larg cât şi cel specializat, faţă de protejarea monumentelor istorice dar şi faţă de personalităţi ilustre din domeniu. Să nu uităm faptul că astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie de modele asemenea lui Nicolae Iorga, Nicolae Ghika Budeşti, Ştefan Balş, Arthur Verona, Horia Teodoru, care râmân cu siguranţă exemple de integritate morală, de profesionalism.
Pe parcursul activităţii sale ca arhitect al Serviciului Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice, I.D. Trajanescu s-a ocupat în special de monumentele istorice din judeţul Vâlcea. Mănăstirea Hurezi a fost, pot spune fără exagerare, lucrarea de suflet a arhitectului restaurator.
Elocvent este memoriul de activitate din anul 1914 semnat Ion D. Trajanescu.
Având un fond de 50.000 lei , în acel an s-au realizat următoarele lucrări:
,,I. La mănăstire - s-a revăzut acoperişul de olane aşezându-se un strat isolator de carton asfaltat pe toată întinderea chiliilor de vest, de sud până la calcanul stăreţiei şi paraclisul cu turlă.
S-a refăcut câteva sobe şi coşurile lor şi s-a revizuit toate coşurile tencuindu-se în pod pe unde erau crăpături spre a se evita incendiul.
S-au reparat tencuielile căzute pe alocurea şi s-a văruit.
II. La Palat
S-a revăzut acoperişul de olane aşezându-se un strat isolator de carton asfaltat pe toată întinderea.
S-a terminat toate tencuielile la parter şi subsol, cum şi văruitul.
S-a pardosit…foişorul de sus şi galeria cea mare cum şi foişorul de la intrarea principală.
S-a pardosit cu mosaic şi cu ciment încăperile subsolului.
S-a parchetat sala scarei de onoare, iar aceasta - scara şi uşa principală s-au aşezat definitiv.
S-a aprovizionat materialele pentru instalaţia apei.
S-a făcut foişorul de la intrarea principală cum şi terasa de sus dimpreună cu stâlpii de piatră şi parte din parapet.
S-a făcut terasamentul terasei spre grădină cum şi scara spre terasă.
III. La Chiliile din Vale s-au refăcut pe aceeaşi temelie, adăugându-se un pridvor de zidărie în locul celui din lemn distrus de incendiu ‘’.
Lucrarea era necesară, întrucât această parte din ansamblu a fost puternic afectată de un incendiu petrecut în iarna anului 1913 -1914.
Pentru anii următori, I.D. Trajanescu propunea :
,,1. La biserică:
Acoperişul cu aramă al bisericei mari, un coş de zidărie la sobă, lucrări pentru reparaţia tencuielilor exterioare.
2. Curtea interioară:
Nivelarea curtei şi pavarea părţilor carosabile lăsându-se un platou cu iarbă în jurul bisericei.
3. La stăreţie şi chilii:
Aşezarea unui strat de carton asfaltat sub olanele de la acoperişul stăreţiei, la chilii mici lucrări de întreţinere.
4. La aripa de vest (Palatul):
Terminarea lucrării la scara de onoare, instalarea apei, un scripete la bucătărie şi terminarea terasei din grădini ".
La Săracineşti, judeţul Vâlcea, I.D. Trajanescu preia în anul 1913 lucrările de restaurare începute de arhitectul Pârvănescu.
Conform raportului de activitate, în anul 1914 s-au schimbat ţiglele la chilii, s-au făcut lucrări la acoperiş, pod, s-au reconstruit coşurile ,,din nou cu olane smălţuite".
De asemenea, s-a refăcut tencuiala foişorului din stânga, la fel şi trapeza ,,deschizându-se vechea arcadă, apoi s-a transformat în atelier punându-se deasupra tavan decorativ".
S-au făcut reparaţii la instalaţiile sanitare, s-a nivelat curtea, s-a reparat poarta clopotniţei si vechiul puţ, s-a facut tâmplăria din nou şi s-au înălţat alte sobe. În final Ion.D.Trajanescu punea mare accent pe îndepărtarea molozului din zona şantierului.
La Sărăcineşti, la fel ca în toată ţara, lucrările stagnate din cauza izbucnirii războiului, sunt reluate dupa anii 1919 -1920. În primăvara anului 1920 Trajanescu cerea suma de 5.000 lei pentru reparaţii urgente la chiliile mănăstirii.
În privinţa schitului Stăneşti -Vâlcea situaţia era mult mai gravă. Locuitorii din zona trimit Comisiunii Monumentelor Istorice o scrisoare prin care atrag atenţia asupra stării jalnice a monumentului mai sus menţionat. Nicolae Ghika Budesti şi Virgil Drăghiceanu îl trimit la faţa locului pe Ion Trajanescu. Acesta, întocmeşte pe data de 28 octombrie 1919 un referat prin care constata faptul ca acoperişul din şindrilă la biserică era putrezit, la fel şi o mare parte din şarpantă.
El era de acord ca locuitorii din zonă să facă rost de materiale iar odată cu venirea primăverii să înceapă lucrările potrivit instrucţiunilor ce se vor da la faţa locului de către organele Comisiunii Monumentelor Istorice. Se mai propunea lucrări la zidarie şi la duşumea odata cu începerea şantierului.
În privinţa Mănăstirii Mamu, judeţul Vâlcea - lucrările au reînceput în toamna anului 1921. Sumele alocate acestui lacaş nu ajungeau din cauza devalorizării leului.
,, Această lucrare de restaurare merită această atenţiune, prin îngrijirea ce i s-a dat de a fi readusă în vechea sa alcătuire", spunea într-un referat Ion D. Trajanescu.
Din fericire, demersurile sale sunt încununate de succes, autorităţile fiind de acord cu alocarea unei noi sume băneşti.
La 28 octombrie 1919, Trajanescu constata la faţa locului că locuitorii din zonă au furat material lemnos din zona chiliilor.
,,Spre a se evita pe viitor înstrăinarea materialelor de la partea dărâmată au fost chemate la faţa locului autorităţile locale cum şi jandarmeriei locale cărora prin proces verbal le-am arătat obligaţiunea de a supraveghea paza clădirilor părăsite de la fosta Mănăstire Mamu".
Pentru Mănăstirea Dintr-un Lemn deţinem un deviz ,,pentru reparaţiuni strict necesare" datând din primavara anului 1920. Se prevedeau lucrări la bolniţă, biserică, clopotniţă, stăreţie, pătul, grajduri în valoare de 100.835 lei.
Tot în acelaşi an îl întâlnim pe Ion D. Trajanescu la Mănăstirea Tismana, judeţul Gorj, pentru verificarea reparaţiilor de urgenţă.
Începute în anul 1916, lucrările la chiliile de la Mănăstirea Govora sunt reluate abia în anul 1920. Arhitectul - restaurator propunea un deviz în valoare de 60.000 lei pentru continuarea lucrărilor.
În privinţa Schitului Lainici din judetul Gorj, grav afectat de luptele de pe Valea Jiului şi de trupele de ocupaţie se avea în vedere un deviz de 8.000 de lei pentru intervenţii de urgenţă. Lucrările cuprindeau înlocuirea geamurilor, sobe noi, strane, iconostas nou, acoperiş de şindrilă pentru biserică. În anul 1920 deţinem un nou deviz în valoare de peste 150.000 lei, iar în august 1921 se propunea o noua majorare a cheltuielilor dată fiind situaţia gravă în care se afla mult încercatul monument istoric.
Aceeaşi situaţie o întâlneşte şi la Schitul Cornet, puternic afectat de război. La sfârşitul verii anului 1921, I.D. Trajanescu era însărcinat să preia ,,recepţia tâmplei noi" de la biserica din Fedeleşoiu.
Activitatea lui Trajanescu nu s-a rezumat numai la regiunea Oltenia. Între anii 1914-1916 este prezent la Brâncoveni, Potlogi, Popeşti-Vlaşca, Negoieşti-Ilfov. La Biserica din Goleşti este foarte des prezent la faţa locului fiind deosebit de interesat de istoricul zonei, aşa cum constatăm, între anii 1920 si 1922.
Între anii 1912-1914 neobositul arhitect supraveghează lucrările de restaurare de la Paraclisul Episcopiei din Râmnicu Vâlcea. Aici, raporta refacerea şarpantei cupolei şi a bazei pătrate, a straşinei de lemn de brad, ferestrele de la turlă, crucea şi zidăria de la părţile stricate.
Urmau să intre în proces de restaurare acoperişul de aramă, şarpanta nouă a corpului paraclisului, restaurarea frescelor exterioare precum şi un trotuar de împrejmuire.
Se avea in vedere şi ,,spălarea sculpturilor de piatra interioare vopsite cu culoare de uleiuri ".
La Mănăstirea Brâncoveni, pentru anul 1914 s-a facut ,,trotuarul din jurul bisericei “ şi ,,s-a nivelat curtea dându-se pante pentru scurgerea apei în afară". Se avea în vedere pardosirea bisericii cu lespezi de piatră, ,,restaurarea picturei în stilul frescurilor de la bolniţă", reparaţii la mobilier precum şi împrejmuirea mormintelor brâncoveneşti.
După 1919 îl întâlnim pe Ion D. Trajanescu în Moldova, la Burdujeni -Todireni unde alcătuieşte un deviz pentru refacerea acoperişului clopotniţă incendiat în anul 1917, la Episcopia din Huşi, Mitropolia Veche din Iaşi, Gârceni - Vaslui sau în Muntenia la Biserica Scaune, Biserica Sfinţi, Patriarhia din Bucureşti, Negru Vodă - Câmpulung Muscel.
Ca o scurtă concluzie, studiind arhiva fondului Comisiunii Monumentelor Istorice, putem să ne facem o părere asupra activităţii arhitectului I.D. Trajanescu în slujba monumentelor istorice.
Descoperim un adevărat profesionist, un om activ care s-a achitat cu brio de misiunea sa de arhitect, de iubitor de frumos, aducând pe această cale o contribuţie importantă în ceea ce s-a numit perioada de început a restaurării româneşti.